După cum v-am obișnuit zilele acestea, datorită faptului că am acces la toate proiecțiile din cadrul festivalului One World Romania, iată că nici de acestă dată nu fac excepție de la a vă prezenta unul dintre documentarele pe care le-am văzut tot la Cinema Studio de lângă Piața Romană.

Este vorba de o producție ce pune sub semnul întrebării felul în care părinții dintr-o societate destul de restrictivă și de conservatoare cum este cea turcă, primesc vestea că fiul ori fiica lor are o orientare sexuală diferită de cea a majorității.

Povestea se conturează în jurul adulților, mai exact în jurul părinților care, la un moment dat, au fost puși față în față cu un adevăr de care se temeau încă de când au început să observe primele semne cum că ai lor copii ar avea tendințe de homosexualitate. Aceste aspecte ce privesc homosexualitatea, după cum spun cei care au avut curajul să iasă în fața camerei și să se lase filmați, s-au manifestat încă din primii ani de viață ai copiilor lor și se observau în modul în care micuții se comportau ori, cel mai adesea, în felul în care alegeau să se îmbrace sau după jucăriile pe care le alegeau.

Oamenii care apar în documentarul “My child” (Copilul meu), au ales să accepte și să își iubească copiii indiferent de orientarea lor sexuală pentru că au înțeles că aceasta nu depinde de alegerea copiilor ori de felul în care aceștia au fost crescuți sau educați. Acești părinți, a căror viață s-a schimbat radical la aflarea veștii ce în trecut păruse devastatoare pentru ei, au ales să iasă în față pentru a dovedi că susțin felul de a trăi al copiilor lor.

Inițial venită ca un șoc pentru ei, vestea că fiul sau fiica lor este gay s-a tranformat odată cu acceptarea adevăratei idenități sexuale a copilului lor în normalitate. Acest lucru s-a întâmplat datorită deschiderii către nouate pe care au avut-o acei oameni și datorită faptului că au ales să nu trăiească o viață întreagă negând acest lucru ori căutând soluții pentru “vindecarea” bolii numită de către unii homosexualitate.

În schimb, aceștia au ales o cale diferită, aceea de a-și sprijini și de a-și iubi copiii. Datorită copiilor lor LGBT (Lesbians, Gays, Bisexuals, Transexuals), părinții care apar în documentar au creat un fel de organizație de suport pentru cei care trec prin aceleași momente dificile prin care au trecut și ei în urmă cu câțiva ani.

În 2012 organizația LISTAG (fodată în 2008), formată din familiile cu copii LGBT a organizat în Istanbul Marșul diversității la care au participat aproximativ 25.000 de persoane, iar anul trecut, în 2013, au participat 50.000 de persoane după aproximațiile regizorului filmului “My child”, dar conform poliției care tinde mereu să diminueze cifrele au participat tot 25.000.

Din punctul meu de vedere, a fi LGBT nu trebuie să fie un element de discriminare într-o societate, ci ar trebui ca acest lucru să fie privit cu normalitate pentru că individul respectiv își va face treaba în orice domeniu indiferent de orientarea lui sexuală. Toleranța persoanelor LGBT reprezintă o dovadă a faptului că trăim într-o lume civilizată și că îi acceptăm lângă noi pe cei care din perspectiva noastră sunt diferiți, dar care la rândul lor, s-ar putea să ne creadă pe noi, cei heterosexuali, diferiți.

Nu știu în România cât de acceptată sau tolerată este homosexualitatea, dar eu consider că identitatea sexuală a fiecărui individ ar trebui respectată, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică pentru că și aceasta reprezintă un drept al fiecărui individ în parte și de fapt nu e o alegere ori o opțiune, ci reprezintă ceva cu care oamenii se nasc sau află de la vârste fragede. Nu e ca și cum cineva s-ar hotărî dintr-o dată că vrea să devină gay, chiar dacă mai sunt și cazuri din acestea.

Într-adevăr, există și homosexuali care exagerează și trec dintr-o extremă într-alta când vine vorba de orientarea lor sexuală, de cele mai multe ori afișând acest aspect printr-o vestimentație extravagandă, de cele mai multe ori exagerată și plină de culori țipătoare, și prin machiajul aplicat strident pentru a ieși în evidență, dar cred că majoritatea oamenilor care sunt homsexuali sunt oameni normali, care se îmbracă la fel ca și marea majoritate și care au servicii normale. Datorită lucrurilor menționate anterior eu cred că discriminarea și prejudecățile nu ar trebui să își găsească loc printre gândurile noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *