Seara trecuta, adică pe 11.03.2014 Anul Domnului., cică o mică parte din lumea blogosferei bucureștene s-a întâlnit la un eveniment marca Kooperativa 2.0 pentru a vedea un documentar abosolut incredibil din punctul meu de vedere. După cum se prea bine vede, am uitat să menționez la începutul aricolului, dar se poate concluziona direct faptul ca printre cei prezenți la acest eveniment (mai mult informal, decât formal) a fost și simpaticul de mine.

Eh, nu știu cât m-am făcut eu remarcat pe acolo ori câți m-au recunoscut din mediul offline, pardon ONLINE, dar cert e că m-am simțit super fain unde ne-am adunat mai bine de 30 de bloggeri, la Mansarda Urbănesc de pe Strada Pictor Ștefan Luchian (colț cu Mântuleasa). Această ispravă, aflată la primul eveniment de acest gen de la noi, oraganizată de cei de la Kooperativa, adică cu bloggeri, consider că a fost o reușită din mai multe puncte de vedere. În primul rând au reușit să prezinte tema evenimentului, iar în al doilea rând au reușit să aducă la un singur loc oameni care se ocupă cu blogging-ul și care până acum nu au avut ocazia să se cunoască și să reacționeze face-2-face, în mediul offline. Unii dintre ei se mai cunoșteau, dar nu toți, iar acest gen de întlniri unde se pot schimba păreri și idei e binevenit și le permite bloggerilor să interacționeze unii cu alții mult mai bine.

Astfel, în opinia mea, s-a consolidat o legătură prin care oamenii cu aceleași preocupări au reușit să schimbe niște păreri și au reușit să vadă exact cu cine colaborează în mediul online. Am avut surpriza să observ că anumiți bloggeri pe care îi citeam  nu seamănă deloc cu cei aflați la secțiunea “Despre autor”, unde spun câteva cuvinte despre ei înșiși. Printre cei prezenți acolo s-ai numărat și oameni pe care mulți dintre voi s-ar putea să îi știți sau cel puțin să fi auzit de ei, oameni precum Chinezu (Cristian China-Birta), Virgil Ianțu, Cristian Florea, Bogdan Dărădan, Vlad Dulea, Citadinul, etc.

Dacă doriți să știți mai multe detalii despre evenimentul sub umbrela căruia s-a organizat această minunată întâlnire la film și despre ce s-a întâmplat mai exact acolo aflați că se numește One World Romania – CINE-LUPTĂ, și este un eveniment de proiecție a unor filme documentare, iar anul acesta are ca temă drepturile omnului. În seara respectivă bloggerii români au avut ocazia să vizioneze în mansardă filmul High tech, low live, un film documentar creat de omologii lor chinezi pe parcursul a 4 ani și care prezintă schimbările și teama de a vorbi despre ce se întâmplă în interiorul țării lor, unde cenzura comunismului este la ea acasă. Mi-a plăcut foarte mult o glumă oarecum ironică a unuia dintre ei pe care voi încerca să o reproduc așa cum mi-o amintesc sau cum am înțeles-o: “În trecut chinezii au fost preocupați de Marele Zid, iar astăzi sunt preocupați de Marele Firewall“. Aceasta mi-a rămas întipărită în minte pentru că vrea să scoată în evidență că în China barierele fizice impuse de teritoriul imens au fost depășite, acum practicându-se cenzura digitală a ceea ce gândesc oamenii de acolo sau ce doresc să relateze și lumii exterioare.

În documentarul pe care l-am vizionat cu foarte mult interes m-a făcut să îmi dau seama că un blogger nu ar trebui să scrie doar ce gândește sau ce face el, personal, ci ar trebui să fie un mic reporter care relatează, la fel cum au făcut și cei doi chinezi, despre fapte și întâmplări importante ce afectează mai multă lume. Cred că în direcția aceasta a “jurnalismului cetățenesc” ar trebui să ne îndreptăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.