Bună ziua, dragii mei părinți, ca si mine! Mă numesc Luminița și sunt mama unui băiat de aproape de 6 ani. Sunt un părinte care trăieşte aventura vieţii lui. Aceea de a învaţa, în fiecare zi, să fie părinte. Până acum am învăţat câteva lucruri, după care mă ghidez. Unul dintre ele este acela că, în spatele fiecărui copil echilibrat, stă un părinte echilibrat şi dacă vrei un copil fericit, este nevoie să înveţi să fii fericit. Copilul nu învaţă din ceea ce îi spui, ci din ceea ce eşti.

Aşa că, învăţ continuu, să fiu în fiecare zi o variantă mai bună a mea. Şi am învăţat să-mi ascult copilul pentru că am înţeles că el este cel mai bun mentor al meu. Prezenţa lui în viaţa mea m-a determinat să caut informaţii, să mă dezvolt, să-mi depăşesc frici, să las deoparte programe sociale limitative. Am învăţat să îmi pun întrebări. Şi îmi place să împărtăşesc toate informaţiile pe care le deţin, tuturor celor pe care îi întâlnesc, pentru că poate au nevoie să știe că nu sunt singuri şi sunt deschişi să audă şi să crească de dragul lor şi al copiilor lor.

Rubrica “Părinţi pentru părinţi” este așadar, o oportunitate pentru mine de a împărtăși și a învăța. Aș vrea să fie o rubrică ce ne va permite nouă, părinţilor, să împărtăşim informaţii şi experienţe. Un loc al inimilor deschise, un loc unde să dăruim din ceea ce suntem, un loc unde nimeni nu judecă pe nimeni ci învăţăm unii de la alţii. Sunt convinsă că fiecare dintre noi este o resursă inestimabilă de experienţe venite din relaţia cu propriul copil, experienţe din care poate împărtăşi celor din jur. Eu însămi am aflat multe informaţii confruntându-mă cu provocările meseriei de părinte, experimentând. Astfel am ajuns să văd realitatea dintr-o altă perspectivă, au fost informaţii care au aprins lumina într-un tunel în care bâjbâiam.

Această călătorie, a educaţiei copilului şi a propriei creşteri alături de el, este precum o călătorie printr-un tunel întunecat pe ai cărui pereţi sunt amplasate instalaţii de becuri înseriate. Putem alege să mergem în întuneric lovindu-ne de pereţi sau putem alege ca, pe măsură ce înaintăm, să aprindem luminile. Este doar alegerea noastră. Și, ceea ce mi se pare foarte important, este faptul că, alături de noi, vor fi specialiști care ne vor putea ghida în această poveste pe care îmi doresc să o clădim împreună.

Seminar susţinut de Oana Moraru

Un eveniment susţinut de Oana Moraru este întotdeuna o încântare. Eu o văd pentru a 3 – a Seminar susţinut de Oana Moraru oară şi tot mi-ar mai plăcea să o văd şi să ascult ce are de spus. Pentru că are! Îmi place viziunea ei despre copii, parenting, educaţie pentru că este complexă. Ea vorbeşte din prisma profesorului, a părintelui, a inspectorului, a deschizătorului de drumuri în educaţie, a antreprenorului. Să o întâlneşti te îmbogăţeşte, pentru că vine cu o energie debordantă, cu o atitudine care te inspiră şi ai senzaţia că îţi vorbeşte o prietenă, fără ocolişuri, fără limbaj pompos. A pornit seminarul de la întrebările părinţilor aflaţi în sală. Aşadar vine în întâmpinarea nevoilor părinţilor.

A fost un noian de informaţii, a vorbit despre şcoală şi ce ar trebui ea să ofere, despre dascăli, despre cum ar trebui să fie pregătiţi (şi nu prea sunt) şi cum ar fi firesc să lucreze cu copiii, despre sistemul actual de educaţie din România. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost că, deşi a punctat hibele majore ale educaţie, ne-a îndemnat să nu uităm să fim oameni, să înţelegem că şi cei de la catedra sunt şi ei oameni cu propriile trăiri şi suferinţe, iar empatia noastră ar duce la naşterea unui parteneriat în folosul copilului nostru. Şi, totodată, să nu uităm că şi noi avem un rol major în structurarea personalităţii copiilor noştrii. Nu putem aştepta doar de la şcoala o anumită conduită pe care, de cele mai multe ori, nici noi nu o avem: nu vrem etichetări, deşi noi înşine le folosim, vrem copilul să fie văzut şi apreciat pentru unicitatea lui, însă chiar noi îl comparăm cu alţii, etc.

Mi-a mai plăcut foarte mult şi momentul în care a spus: „Nimeni nu merge la şcoală pentru a învăţa!” Cât de tare …. Pe mine m-a blocat. Ok, dar de ce mergem la şcoală? Copiii merg la şcoală pentru a-şi împlini 3 nevoi principale: nevoia de a fi văzut (de a simţi că el contează, el, părerile lui, ideile lui), nevoia de a avea un rol în grup, nevoia de noutate, toate fiind mijloace de structurare a sinelui. Care sunt cele 2 principii după care ar trebui să se ghideze un dascăl (să nu uităm că şi noi, părinţii, suntem dascăli pentru copiii noştrii): “Laudă gândirea” şi “ţine copilul în energia ta înaltă”.

Aşadar, celor care nu aţi reuşit să veniţi la eveniment, sper ca v-am stârnit  curiozitatea de a o cunoaşte pe Oana Moraru, iar pe cei care au fost prezenţi mi-ar plăcea să îi provoc la a spune câteva cuvinte despre cea a dus nou Oana Moraru pentru ei prin informaţiile împărtăşite. Pentru că, desigur, avem nevoi şi hărţi mentale diferite. Sunt convinsă că în fiecare dintre noi a rezonat altceva la cuvintele ei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *