Despre visare si visatori doar de bine. Despre gandirea magica si mai bine. Observ insa cum procesul se opreste aici si intervin asteptarea, nerabdarea, anxietatea, furia (nu se intampla ceea ce am visat). Ma intreb, oare cati dintre cei care viseaza aseaza si miscarea peste acest proces.
Totul este miscare, este o lege naturala. Observ cum sunt separate miscarea spirituala si concretul, actiunea. Amandoua ar lucra minunat in favoarea noastra atunci cand le permitem sa gaseasca drumul. Cand lasam partea spirituala, oricare ar fi ea, sa lucreze singura si noi stam, asteptam sa primim, ramanem doar cu ochii spre Cer, apar frustrarile.
La fel este si de partea cealalta. Actionam, miscam lucrurile si nu permitem ritmului sa se aseze, intervin oboseala, ruminatia, tensiunile in corp.
Cum putem sa le echilibram? Este intrebarea pe care eu o vad curajoasa si care ar aduce o mutare sanatoasa dinspre neputinta, nemiscare, blazare, furie spre solutii si rezultate.
Mi-am propus sa renunt la conceptul de dezvoltare personala, mi se pare ca a ajuns un concept gol de continut. Voi ajusta, resemnifica si il voi numi responsabilitatea propriei vieti, il voi numi asumarea vietii mele.
Doar in aceste conditii, in care vom prelua aceasta responsabilitate pe deplin, atunci cand simtim ca suntem coplesiti si vom invata sa cerem ajutorul, atunci cand ne vom aseza in propriul ritm, cand vom lucra cu tensiunile din corpul nostru, le vom elibera, atunci ne va ajunge din urma si schimbarea pe care o asteptam. Oricare ar fi aceasta.
Ce bine ca te-ai inselat…
…asupra oamenilor din jurul tau. In sens bun, zic.
Ii judeci, ii analizezi, te gandesti ca nu poti vreodata sa ai ceva in comun cu ei. Ce bine e sa realizezi ca sunt oameni ca si tine, pot sa greseasca, pot sa aibe rautati, pot sa fie nesuferiti uneori insa daca apelezi la ei, te ajuta fara ezitare.
Care este reactia ta? Te miri, te intrebi de ce ai judecat omul din fata ta si ii multumesti pentru amabilitate. Eu asa am facut.
