Va dati seama ce multa presiune punem pe spinarea copiilor atunci cand felicitam parintii de vreo aniversare “la multi ani, sa va bucure copiii, sa va faca nepoti, sa va ajute la batranete, sa va mandriti cu realizarile lor…”?
Rolul lor este sa-si implineasca ei insisi viata si sa-si implineasca potentialul lor. Avem multe credinte in popor, multe mesaje pe care le transmitem copiilor “vreau sa am o fata, ea imi va da o cana de apa la batranete”.
Si noi am fost copii iar rolul nostru, poate, a fost si el harazit de neam: sa cresti mare si cuminte, sa-ti ajuti parintii, sa ii faci mandri de tine, sa inveti bine si sa ajungi un om realizat, sa iti faci familia ta, sa ai un serviciu bun, sa ai un salariu, o casa…
Cate dintre dorintele de mai sus sunt ale noastre? Cata presiune pun ele pe umerii nostri? Cat ne straduim sa implinim aceste scenarii de viata?
Ma intreb, cum ar fi daca in mod constient, acum, azi, ne-am scutura de aceste greutati si am aseza cu usurinta si bucurie dorintele noastre?
E drept, vor fi ceva cutremure in familiile noastre, in vietile noastre si daca avem curajul sa le traversam, as putea sa cred ca vom avea o viata cu sens. Sensul nostru si nu al neamului. Noua gandire si noile comportamente nu vor fi pe placul familiei, ca doar avem ceva de implinit, nicidecum al nostru ci al ei, al familiei.
Ma intreb, cum ar fi sa facem acest proces chiar si in imaginatie, stiind ca mintea nu face diferenta dintre fantezie si realitate?
Oare cum ar arata vietile noastre urmand sensul si potentialul nostru? Avem tot ce ne trebuie sa ne scriem si sa ne urmam propriul scenariu. Va las aici culori, foi si instrumente pentru schimbare, voi aduceti curajul si actiunea.
