Povestea asta incepe ca orice poveste cu ghicitoare si tiganci: in copilarie. Aveam 11 ani cand am vazut-o pe coana Rodica din tiganie dandu-i in carti unei vecine din blocul meu. Prietenia dintre mine si Arabela, nepoata-sa, m-a dus in casa lor si in fata pachetului de carti unsuroase si rupte, adevarate carti vrajitoresti. Tin minte ca fascinatia mea deja existenta fata de tiganci, a crescut in clipa aceea pana la cer, spre disperarea maica-mii. Nici bataile nici interdictia de a mai iesi din casa nu m-au putut indeparta de casa coanei Rodica si de mainile ei invartind cartile.
Baba nu era proasta si a vazut in mine ce nu vazuse in nepoata-sa, Arabela si nici in celelalte nepoate mai mari. Ce a vazut nu stiu exact, dar dupa o saptamana mi-a pus cartile in mana si mi le-a explicat pe indelete. Care a citit nuvela “La tiganci” ,intelege sintagma de uitare de sine. De dimineata si pana seara stateam in casa coanei Rodica, iar cand exageram cu statul prea mult, venea mama in capatul ulicioarei si ma striga, caci ii era rusine sa intre pe strada in tiganie. Cred ca stiau si ea si tata ca jumatatea mea tiganeasca isi facea loc spre suprafata, puternica si dornica de aer si libertate.
Parca simt si acum aerul fierbinte si lenes al zilelor de vacanta. Inchid ochii si simt timpul. Si cartile, fascinatia suprema. Le stiam pe toate in toatye formele de asezare. In clipa in care s-a convins ca le stiu fara gres, coana Rodica s-a ridicat de pe scaunel si a deschis un sifonier imens, sculptat, iar din el a navalit un miros irezistibil de sapunuri, cum se puneau pe vrenuri intre rufe. De sub un maldar de lenjerii de pat a scos ceea ce mi-a schimbat pentru totdeauna si ireversibil viata: pachetul cu carti de tarot.
Mai putin uzat,pentru ca nu erau multe femei capabile sa plateasca asemenea sume pentru o deschidere, m-a cucerit definitiv.Continuarea, maine.
Cu tarotul nu mi-a mai fost la fel de simplu. Fiecare carte inseamna ceva luata separat si poate insemna altceva in alaturarea altei carti sau deasupra ori dedesuptul ei., Sunt peste 100 de combinatii posibile si abia apoi urmeaza arta de a le descifra intelesul. Abilitatea asta e cea care separa adevaratele ghicitoare de toate celelalte romance si tiganci care pretind ca vad viitorul. De fapt in tarot nu ghicesti ci mai degraba citesti, daca stii sa descifrezi ce iti arata cartile.
Se pare ca in privinta mea, pe coana Rodica nu au inselat-o simturile. Peste amintirea ei s-au asternut multe zapezi si multi ani. Stia ca nu mai avea mult de trait si la putin timp dupa ce am facut 14 ani, mi-a dat cartile ei simple si pe cele de tarot. Si inca ceva ce nu pot sa spun si nu vreau.Un dar cum nici nu speram.
Anii au trecut si peste mine si nici macar o data nu am mai umblat in cutia unde tineam darurile primite, invelite intr-o catifea albastra. Asta pana intr-o zi, cand dupa 15 ani din ziua in care le-am primit, cartile au inviat. Si mi-au adus bani si nefericire.
Am cunoscut o tipa, femeia pe care v-o descriam in Trecutul se intoarce. Viata si conjunctura in care se afla si faptul ca imi stia secretul, au facut-o sa imi ceara ajutorul. Precizia cu care puteam vedea pe ore ce urma sa se intamle, ma ingrozea si pe mine. Reversul satisfactiei de a vedea exceptional viitorul, era sumbru. Certurile zilnice cu ai mei, stari de oboseala alternate cu agitatie, un haos complet. Am continuat insa sa ma joc cu mine si capacitatea mea de a vedea viitorul.Pana intr-o zi.
Eram acasa si ma suna o prietena care stia cu ce na ocup. Imi zice ca are o colega de munca , tare pasionata de tarot si ca s-a scapat in fata aleia ca stiu eu sa dau si acum nu mai scapa de ea. Am injurat-o ,am balacarit-o bine, dar in final m-am dus la gagica in cauza. De cand am scos pachetul, cartile au inceput sa cada pe jos, sa imi scape din mana, lucru nemaipatit pana atunci. Am zis ca sunt eu obosita. Orice incercam nu imi iesea. Ba le puneam, pe dos, ba le miscam de pe masa accidental si tot asa. Exasperata, ma mut cu tot cu carti pe covor. Cand am reusit sa dau primul rand, am intepenit. La al doilea la fel. A treia oara mi-a devenit clar. Tipa in cauza era agitata si vedea ca ceva nu e in regula si nu stia ce. I-am zis sa nu se sperie ca probabil sunt eu obosita si de aceea nu merge. Am rugat-o sa imi dea voie sa revin a doua zi. A fost de acord.
Imediat ce am iesit din vila tipei, am sunat-o pe prietena asta a mea. I-am explicat ce am vazut. Asta, incerca sa ma calmeze, dar stiind ca nu i-as fi spus sa ceva daca nu eram sigura de ce vazusem, a hotarat sa se duca la impricinata si sa-i spuna ce am vazut si ce s-a intamplat de am plecat asa, val-vartej.
In zilele urmatoare, fata aia si-a facut o gramada de analize si diagnosticul a lovit-o mai rau decat un cutit infipt in inima. Cu toate eforturile ei si ale familiei, a murit 6 luni mai tarziu, la 28 de ani, fara ca macar sa fi avut idee inainte de a ma cunoaste pe mine, ca ar putea fi bolnava in faza terminala. Nu se vedea nimic, parea sanatoasa si puternica.
Dupa ce i-am vazut moartea de trei ori, n-am mai fost om vreo luna. Am aruncat cutia in care imi tineam cartile pe un camp la marginea Bucurestiului si i-am dat foc, pentru ca nimeni niciodata sa nu mai aiba parte de blestemul de a putea vedea moartea.
