Nu am preferinte in ceea ce priveste genurile literare ale cartilor citite. Citesc orice sau aproape orice. Prefer uneori poezia pentru muzicalitatea si sensibilitatea pe care o emana, pentru sonoritateaa ritmica a versului.
Prefer alteori proza pentru dinamismul sau si, totodata, pentru fantezia care o degaja povestea incropita in frazele sale. Prefer alteori teatrul, dramaturgia, pentru dinamismul dialogului, care ma face sa vad personajele miscandu-se si traind aproape in timp real.
Ador insa sa schimb mereu genurile si stilurile literare citite, zi de zi, pentru a atenua monotonia ce poate duce la plictiseala. Desi, marturisesc, adesea mentin acelasi stil si gen literar citit pentru o vreme, penru a ma obisnui cu ritmul lecturii, cu stilul cartii ale carei randuri imi luneca sub priviri.