După cum spuneam și într-un articol anterior, în această perioadă sunt blogger oficial la festivalul de film documentar One World Romania 2014 și datorită acestui fapt pe Mocănița cu idei vor apărea într-o serie de câteva articole păreri despre documentarele pe care le voi vedea. Pentru a urmări mai bine această serie, voi marca aceste articole cu hashtag-ul #oneworldromania.
Seara trecută am fost la deschiderea festivalului One World Romania la Cinema Pro de lângă Piața Universității. Aflat în spatele Palatului Șuțu, Cinema Pro pentru mine a însemnat o nouă experiență cinematografică, o experiență diferită de cea cu care eram obișnuit prin mall-urile bucureștene, deoarece sala de peste 500 de locuri a fost arhiplină, iar filmul pe care l-am urmărit a fost diferit din toate punctele de vedere față de cele care rulează în momentele actuale pe marile ecrane ale altor cinematografe.
Fiind o produție a unei familii din inima Siciliei care deține o televiziune în propria casă și care luptă împotriva legendarei mafii siciliene, filmul documentar Pe valea lui Jato (The valley of Jato), e un amestec de curaj și nebunie ale unui om care are încearcă să aducă în planul realității propriul vis, acela de a scăpa comunitatea siciliană de teroarea instaurată de mafia locală.
După cum spune și protagonistul documentarului, directorul, prezentatorul, dar și omul bun la toate din postul de televiziune TeleJato, Pino Maniaci, totul a început în momentul în care a pășit în afara Siciliei, iar oamenii l-au catalogat drept un mafiot. Din acel moment locuitorul din Partinico a început să lupte împotriva corupției și a crimei organizate din regiune, de multe ori confruntându-se chiar el cu diverse incidente neplăcute.
Din punctul meu de vedere, aș putea spune că filmul nu e exact ce mă așteptam (adică mi-ar fi plăcut ceva mai multă acțiune), dar m-a surprins plăcut datorită poveștii lui Pino. Determinarea și ambiția cu care luptă acest om pentru binele comunității în care trăiește și puterea sa de a trece peste dificultățile cu care s-a confruntat de-a lungul vremii, reprezintă un exemplu viu pentru oricine dorește să schimbe ceva în lumea asta. Pe lângă aceste aspecte, integritatea morală și spiritul civic al lui Pino Maniaci, îl transformă pe acesta într-un model de urmat. Mai jos puteți urmări trailer-ul oficial al documentarului.
Cărți vs. filme. Tu ce alegi?
Atunci când vine vorba de diferența dintre o carte și filmul realizat pe baza cărții, părerile sunt împărțite. După ce urmăresc și filmul, unii dintre noi sunt de părere că filmul a fost mult mai bun decât cartea, în schimb ce alții sunt total dezamăgiți de film și spun că nu se compară cu povestea reflectată în carte.
De unde această diferență de opinii?
Din perspectiva mea, lectura stimulează imaginația. Citind începem să ne imaginăm cum ar arăta ceea ce este relatat în respectiva carte. Mintea noastră conturează imagini și perspective personale asupra personajelor și realităților narate, iar creativitatea noastră asociază diferite elemente prezentate. Creionăm chipuri, locuri, expresii, schițe ale realității. Ne imaginăm ceea ce citim și empatizăm, situându-ne în realitatea sugerată de carte.
Apoi, urmărind filmul, ni se pare că acesta nu surprinde cu adevărat esența cărții. De ce? Pentru că în mintea noastră există deja anumite percepții și imagini despre realitatea conturată în carte, iar filmul ne înșală așteptările prezentând alte perspective asupra lucrurilor. Se poate să și coincidă unele elemente cu ceea ce ne imaginăm noi, însă de cele mai multe ori filmul este diferit de felul în care era conturat de imaginația noastră. Personajele nu sunt așa cum erau în mintea noastră, se omit elemente care pentru noi ar fi contat sau sunt prezentate superficial anumite aspecte.
Însă, numai cititorii autentici sunt dezamăgiți de film, iar aceștia sunt puțini. Ei apreciază mai mult cartea, mai mult cuvintele scrise decât imaginile, au imaginație bogată, empatizează, își creionează în minte imagini ale faptelor sau atitudinilor evidențiate în carte și își stimulează resursele creativității.
A vedea un film înainte de a citi o carte presupune a-ți îngrădi imaginația, a observa imagini fără a avea timp să le interpretezi sau să le treci prin sita creativității tale. Trăim într-un habitat mediatic, suntem înconjurați de imagini, care ne fură privirile și ne încântă. Alți oameni își folosesc imaginația pentru a ne captiva. Ne folosim mai puțin imaginația, deoarece totul ni se dă pe tavă.
Însă, nu trebuie să ne lăsăm imaginația ascunsă într-un sertar și să fugim la cinematograf. Trebuie să o stimulăm, iar cititul reprezintă o bună modalitate pentru a realiza acest lucru. Cultura scrisă, cărțile, generează structuri mentale și viziuni diferite față de cele anterioare. Filmele ne arată povești create de-a gata și ne împiedică să le creăm noi înșine prin interpretarea cărților citite.
Pe tine ce te captivează mai mult? Cărțile sau ecranizarea lor prin intermediul filmelor?